„*De ce nu ne-am petrece sărbătorile într-un loc cald și însorit?*“ s-au întrebat Simona și Bogdan înainte de Crăciun. Și-au făcut bagajele și s-au organizat astfel încât să-i prindă Crăciunul în deșert, urmând să sărbătorească Revelionul mai apoi la Marrakesh. Însă destinația era departe și două mii de kilometri au străbătut numai pe șine și pe roți, nemaivorbind de căile aeriene. Dar au ajuns.

Obosiți, după un drum de opt ore cu autocarul, au descălecat într-o bună dimineață, la ora 6, în plin deșert, mai exact, în Merzouga. În stație, mulți oameni ai deșertului își așteptau răbdători turiștii pentru a-i conduce la riad sau la kashbah, varianta locală de cazare. Simona și Bogdan, prăfuiți și nedormiți, privind în jur, au constatat cu oarecare neplăcere că pe ei nu-i așteaptă nimeni. Grozav, uitați în mijlocul deșertului, abandonați înainte de Crăciun! Concediul prevestea a nu fi ceea ce-și închipuise Simona…

Dar au dat telefoane, l-au chemat pe proprietar, situația s-a lămurit și au fost recuperați. Iar câteva ceasuri de somn mai târziu, au reușit să se pună pe picioare cu un mic-dejun copios și un ceai de mentă servite în centrul satului. Vacanța părea să-și reia cursul firesc.

La orele 14.00 fix în fața hotelului îi așteptau două cămile dichisite, împreună cu un ghid local. Urmau să facă o plimbare pe cămile și să cunoască împrejurimile nisipoase ale deșertului. După două ore de hălăduit călare, timp în care vociferările blazatelor cămile mai spărgeau din când în când liniștea pustiului întins, cei doi au descălecat de pe mijlocul de locomoție, și-au parcat cămilele și au luat nisipul încet la picior, mână-n mână, ca doi îndrăgostiți în vacanță.

S-au oprit când au găsit locul ideal pentru shootingul de Crăciun în deșert, pe care-l plănuiseră încă de acasă. Bogdan luase chiar și căciulițe de Moș Crăciun din București, așa că s-au distrat o vreme făcându-și poze „de sezon“.

„*La un moment dat, Bogdan s-a făcut că vrea să ia ceva din rucsac, m-a rugat să ţin acel ceva şi uite așa m-am trezit cu un fel de cadou în mână*“, povestește Simona. „*Desfac cutia de carton, găsesc un glob înăuntru. Îl cercetez, brazi nu prea erau prin el, însă constat că globul se deschide şi… înăuntru era my precious!*“

A întrebat-o dacă vrea să meargă împreună cu el în călătoria vieţii și i-a scris pe nisip „*Vrei să fii soţia mea?*” Uimită, copleșită, cu lacrimi în ochi, Simonei îi venea să-și strige fericirea în inima deșertului: „*Da, da, da!*“

Povestea lor seamănă cu povestea multor tineri în pragul vieții. Au urmat aceeași facultate, însă nu s-au cunoscut cu adevărat decât la sfârșitul acesteia, într-o frumoasă seară de vară. A fost dragoste la prima vedere, însă luați prin surprindere de sentimentele puternice pe care le-au simțit brusc unul pentru celălalt, niciunul n-a spus nimic – până când au plecat într-un weekend la mare, în gașcă. Mișcarea a fost simplă și clasică: el mergea pentru că știa că vine și ea, ea venea știind că merge și el. Iar după acest weekend n-a mai fost zi în care să nu-și vorbească!

Patru ani și jumătate s-au scurs de-atunci, iar pe 24 iulie se vor împlini cinci. Pentru a fixa pentru totdeauna în viețile lor această frumoasă zi în care s-au cunoscut, au decis ca, în ciuda faptului că nunta o vor face abia în septembrie, cununia civilă să fie pe 24 iulie.

Simona își amintește cu amuzament de momentul din deșert. După ce emoțiile s-au mai liniștit de ambele părți, a aflat de la Bogdan că, de fapt, ea era ultima din familie care aflase că urmau să se căsătorească. Părinții știau încă dinainte de vacanță că urma să fie cerută, cunoșteau planul lui Bogdan în detaliu și aveau și ei emoții acasă, în România. Când Simona i-a sunat să le spună că a acceptat, părinții au respirat ușurați. La cât de greu se abținuseră să nu dezvăluie fericitul secret, acum puteau în sfârșit să dea tuturor de veste despre marele eveniment!

Simona și Bogdan sunt doi oameni care se completează reciproc, lucrează în echipă și funcționează perfect, ca două rotițe fine ale aceluiași mecanism. Se înțeleg unul pe altul și nu se ceartă deloc. Micile neînțelegeri ocazionale dintre ei survin doar pe fondul stresului și al problemelor de la job. Ocazii numai bune pentru a da dovadă de înțelegere și sprijin, căci atunci când e unul supărat, celălalt îl consolează și-l susține cu umor și optimism. Și uite-așa, cu entuziasm și o doză mare de încredere, ajung mereu și mereu la concluzia că, atâta vreme cât sunt împreună, pot depăși orice obstacol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here