De exemplu, am participat la nunti la care mirii se uitau in jur si se intrebau: “Cine sunt toti oamenii astia?” sau: “De ce sunt atatea scaune goale?”.

In primul caz, liota de invitati propusi de parintii ei, de parintii lui, de nasi, de sefi sau de propriul simt al afacerilor transformase nunta intr-un fel de bal de binefacere, la care mai mult faci cunostinta decat petreci.

Oamenii care nu se cunosc nu se distreaza la fel de bine impreuna. Bisericutele ad-hoc sunt mai mici si mai izolate. Iar ringul de dans e mai trist, daca nu ajunge sa fie de-a dreptul gol.

Al doilea caz poate fi si mai tragic. E usor pentru un strain sa inventeze o scuza sau, pur si simplu, sa decida sa nu apara fara sa dea vreo explicatie.

Desigur, nu sunt singurele motive pentru care e bine sa ai grija pe cine pui sau nu pe lista de invitati. Poate ca localul nu are mai mult de 80 de locuri. Poate, pur si simplu, preferi un eveniment mai discret. Poate familia ei e mult mai mare decat familia lui, dar mirii prefera sa pastreze echilibrul. Indiferent de motiv, aproape orice proces de alcatuire a unei liste de invitati implica o operatiune de filtrare si eliminare – afirmatia nu e valabila in situatia in care sunteti unul dintre acele cupluri care-si fac nunta la Palatul Parlamentului si luna de miere in Bahamas.

Cateva intrebari ajuta in acest proces de eliminare:

  • Cunosc persoana?
  • O vad de mai mult de doua ori pe an?
  • Mie mi-ar placea sa merg la nunta ei (sau a copilului sau)?

Daca raspunsul la cel putin una dintre aceste intrebari e un NU hotarat, taiati persoana in cauza de pe lista. Acestea fiind zise, tehnologia timpurilor noastre a complicat lucrurile. Facebook, de exemplu, e dusmanul nuntilor discrete.
Unul dintre lucrurile pe care le fac site-urile de socializare este ca readuc la viata retele si relatii personale pe care altminteri le-am fi dat uitarii.

 Citeste si: 10 categorii de invitati de care te poti lipsi

Facebook e o masina de calatorit in timp si in spatiu si transforma o gramada de oameni in potentiali invitati la nunta. Colegii din generala. Verisoarele de gradul doi, trei si mai departe, cu care te vezi o data la sapte ani. Amicii plecati din tara. Toti ar fi fost in negura uitarii daca n-ar fi existat internetul si social media. Dar asa, ei sunt langa tine, in lista ta de prieteni si sunt la curent cu schimbarile de statut amoros din profilul tau de Facebook si cu faptul ca tocmai ai devenit fanul paginii restaurantului la care ai facut rezervarea.

Sfat: nu invita decat oameni cu care te vezi (si te simti bine) in persoana. Asta nu inseamna ca hulesti Facebook-ul si social media, ci doar te feresti de tentatii nesanatoase. Daca ti-e teama ca prietenii de pe net s-ar simti raniti in amorul propriu daca n-ar primi o invitatie, exista cateva trucuri pe care le poti pune in aplicare: scrie din cand in cand cate un status despre cat de tare iti doresti sa ai o nunta discreta, fa aluzie la faptul ca localul e cam mititel, eventual plaseaza o intrebare legata de meniul de la McDonald’s…

Citeste si: 8 idei pentru invitatii neconventionale

Decat sa ai senzatia ca asisti la o petrecere care nu-i a ta, mai bine tai: obligatiile parintilor, obligatiile nasilor, unchii si matusile cu care nu te vezi decat la (alte) nunti si inmormantari. Un site de nunti din Africa de Sud ii sfatuieste pe cei care asuda asupra listei de invitati sa faca o lista cu cei pe care vor sa-i invite si una cu cei pe care cred ca ar fi bine sa-i invite. Ultimii pot fi taiati mai usor in cazul in care nu mai sunt locuri.

Alte sfaturi: sa fie un numar egal de invitati din ambele parti, sa nu le spuneti prietenilor care n-au partener sa vina insotiti, sa va limitati la prietenii apropiati si sa nu chemati la nunta fosti iubiti. Aminteste-ti permanent ca, pana la urma, e nunta ta si ca trebuie sa te simti bine. Iar pentru asta trebuie sa ai controlul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here