Nu este tocmai ușor să organizezi o nuntă, mai ales că trebuie să te gândești la atâtea lucruri: invitații, meniu, alegerea bisericii și a restaurantului, alegerea rochiei de mireasă, a accesoriilor și multe altele.

După cum știi deja, invitația este cartea de vizită a nunții tale, motiv pentru care multe mirese își doresc ca aceasta să se asorteze cu personalitatea lor. Dar cum faci acest lucru?

În primul rând, ar trebui să ții cont și de ce își dorește viitorul mire. În fond, și el va face parte din nuntă, nu? Apoi, nunta ta va avea vreo tematică? Dacă da, invitația trebuie să se potrivească cu aceasta – nu poți avea o nuntă cu tematică medievală și invitații foarte *girly* și romantice.

În cazul în care nu ai ales nicio tematică deosebită, ai mai multă libertate în alegerea modelului invitațiilor. Dacă ești o persoană mereu veselă, cu zâmbetul pe buze, poți alege o invitație colorată și să folosești un text amuzant. Dacă ești o fire romantică, alege o invitație mai feminină, decorată cu flori. Sau poate că ai o personalitate mai serioasă, poate chiar sobră. În acest caz, este recomandat să alegi un model ceva mai simplu, fără multe desene.

Cât despre culori, fiecare semnifică ceva. Roșu, de exemplu, este culoarea pasiunii, verde se potrivește nunților ce vor avea loc primăvara sau vara, dar și în cazul în care ai un stil de viață eco. Auriul duce cu gândul la lux, iar albastru și violet se potrivesc de minune unei nunți vintage.

Dacă încă nu ai hotărât de unde să comanzi invitațiile, îți sugerăm Crisia Shop, un magazin online care îți pune la dispoziție o gamă largă de invitații de nuntă, unde vei găsi cu siguranță ceva pe placul tău.

Un magazin online este perfect pentru cuplurile care nu au suficient timp să umble din loc în loc pentru a găsi modelul perfect. Mai mult, Crisia Shop are prețuri mai mult decât accesibile, iar coletele ajung la tine în maxim 4 zile de când ai făcut comanda.

Tu ce tip de invitație ți-ai dori pentru nunta ta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here