La startul Marşului şi Crosului Casiopeea s-au aliniat şi trei dintre cele mai apreciate persoane publice din teatru şi televiziune – Medeea Marinescu, Monica Davidescu şi Florentina Opriş, îmbrăcând tricoul roz al luptei împotriva cancerului mamar. Ambasadoarele crosului susţin promovarea sportului pentru sănătate şi au alergat alături în cursa femeilor, în spiritul solidarităţii umane.

La încheierea acestei ediţii, Asociaţia Casiopeea va putea dona 250 de proteze mamare. Fondurile strânse din taxele de participare vor fi folosite în totalitate pentru achiziţionarea acestor proteze mamare.

Evenimentul a fost orgnizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, al companiilor partenere (GDF SUEZ Energy România, VEOLIA ENVIRONNEMENT, Decathlon Romania, Renault, GSK, LAFARGE, Banca Italo Romena, Michelin, Arta Grafica, Carrefour, Hellenic Coca Cola, Groupama Asigurari, Cora) şi al partenerului de prevenţie – Clinicile Anima, Asociaţia Casiopeea, alături de Ministerul Sportului şi Tineretului, Direcţia pentru Sport şi Tineret Bucureşti şi Clubul Copiilor sector 1.

Participanţii au avut posibilitatea să se înscrie la:

– Cursa Copiilor 6 – 8 ani şi 9-11 ani (fete şi băieti): 750 m

– Cursa Adolescenţilor 12-16 ani (fete şi băieţi): 1,7 km

– Cursa Bărbaţilor (peste 17 ani): 6 km

– Cursa Femeilor (peste 17 ani): 6 km

– Marşul Familiei (pentru toate vârstele): 3 km

Fiecare adult înscris a achitat o taxă de participare, în valoare de 40 de lei (vârsta peste 17ani), adolescenţii au au plătit 15 lei (vârsta 12-16 ani), iar copii 5 lei (vârsta 6-11 ani).

Pe lângă participanţii veniţi în familie sau cu prietenii, crosul Casiopeea s-a bucurat şi de prezenţa angajaţilor companiilor înscrise în cursa Corporate Challenge. Cei mai numeroşi participanţi au fost din partea companiei Renault Group, cu 700 angajaţi înscrişi, iar pe locurile al doilea şi al treilea s-au clasat GDF SUEZ Energy România şi Veolia Environnement. Prin participarea la această acţiune, companiile dau dovadă de responsabilitate socială şi de solidaritate umană, încurajându-şi angajaţii să se implice, la rândul lor, în activităţi sportive şi caritabile.

Marsul şi Crosul Casiopeea se organizează anual pentru ajutorarea directă a femeilor diagnosticate cu cancer mamar. Aşadar, fiecare înscris contribuie la îmbunătăţirea vieţii beneficiarelor. Un alt obiectiv al Marşului şi Crosului Casiopeea vizează prevenţia şi informarea publicului cu privire la depistarea cancerului de sân. Prin urmare, fiecare participant adult va primi un voucher transmisibil pentru o ecografie mamară şi o consultaţie ginecologică gratuite, graţie parteneriatelor cu Clinicile Anima din Bucureşti. Acest dar le va permite femeilor să beneficieze de o depistare precoce şi să reducă astfel riscurile apariţiei cancerului de sân.

Fiecare participant poate fi considerat un învingător, la categoria solidaritate. Însă câţiva au plecat acasă şi cu premii, oferite cu sprijinul partenerilor.

Listă câştigători:

Baieti (9-11 ani) Fete (9-11 ani)

Mititelu Damian Bercea Crina

Siminescu Robert Mihalache Maria

Marinescu Robert Draghicescu Lavinia

Dima Matei Purcaroiu Sonia

Braboveanu Ovidiu Bucurescu Raluca

Adolescenti baieti (12-16 ani) Adolescenti fete (12-16 ani)

Banescu Nicolae Mititelu Gabriela

Mateescu Costin Pituleanu Sanziana

Vlad Alexandru Brica Ana-Maria

Englizian Eduard Dima Maria

Tudorache Paul Haralamb Roxana

Barbati Femei

Lutic Cristian Buga Florentina

Vlad Victor Ivanov Roxana

Trandafir Emanuel Ogawa Hiroko

Purcea Ionut Belişcu Maria

Ene Pavel Andrei Luiza

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here