Căsătoria este, de această dată, un pretext ideal pentru o mică afacere de familie. Astfel, tinerii căsătoriți, care se iau din dragoste neapărat, vor fi cadorisiți de prieteni și familie pentru a avea un început de căsnicie prosper.

Deși căsătoria voastră trebuie să fie o sărbătoare a iubirii la care vreți să fie prezenți toți cei dragi vouă, privind în mod pragmatic, nunta a devenit un soi de investiție…de risc. Se pune problema dacă îți permiți să îți faci nunta sau faci totul la limită, doar de dragul de a fi mireasă cât mai repede. Cât este rațiune și cât este pasiune orbească?

Trebuie să devii un contabil bun, să înveți să faci [bugete][1], costuri estimative, să iei marje de eroare și așa mai departe. Încet, încet ai senzația că nunta ta a devenit o afacere în toată regula și devii frustrată și tristă.

Care-i treaba cu darul de nuntă. Acesta reprezintă un sprijin financiar din partea invitaților pentru tinerii însurăței și trebuie să acopere costul meniului încă ceva în plus, acolo, cât te lasă buzunarul. Toată lumea se rușinează și se stresează în discuțiile despre darul de nuntă, dar adevărul este că mirii se bazează pe acești bani pentru a-și acoperi investiția.

Costuri „deductibile”. În această categorie intră costul meniului, care deși nu este făcut public trebuie să fie calculat pentru ca invitații să își calculeze la rândul lor cât pot oferi în dar tinerilor însurăței.

Varianta elegantă, deși nu pare, ar fi să anunțați acest cost din timp, mai ales dacă este unul considerabil. Vor fi destule cupluri care nu își pot permite aceste cheltuieli și preferă să vă ureze tot binele din lume și să vă trimită un mic dar fără să participe la nuntă.

Costuri „nedeductibile”. În cazul acestor cheltuieli este bine să te gândești de 2 ori dacă vrei să le faci. Spre exemplu, rochia de mireasă este o investiție foarte mare ce nu va putea fi recuperată. Cu toate astea vrei să fii cea mai frumoasă, oricât te-ar costa. Noi spunem că nu trebuie să faci rabat de la calitate în ziua cea mare, dar nu sunt justificabile nici costurile astronomice ale unor modele de rochie de mireasă.

Tot în categoria costurilor „nedeductibile” întră și obiectele care nu mai pot fi refolosite după fericitul eveniment, dar care pot ajunge să coste enorm. Aici putem include aranjamentele florale, plimbările cu limuzina, decorațiunile, efectele speciale (gheață carbonică, artificii, porumbei, lebede, dansatori profesioniști, etc.).

[Pentru a reduce costurile nunții][2] trebuie să fiți foarte bine pregătiți și să cunoașteți alternativele mai puțin costisitoare. Spre exemplu, în locul aranjamentelor de flori exotice poți alege să folosești flori sezoniere de pe plan local. În meniu poți să incluzi preparate din alimente de pe plan local în schimbul fructelor de mare și al caviarului care poate nici nu sunt pe gustul invitaților.

Dacă investești prea mult în nuntă vei avea și așteptări mari și emoții că nu vei reuși să strângi banii necesari să îți acoperi [cheltuielile][3]. Sigur ai auzit printre prietenele tale de o fostă mireasă care a ținut morțiș să facă împresie la nuntă și nu a reușit decât să intre în datorii. În aceeași măsură, ai auzit cu siguranță și de cupluri care au reușit să strângă sume frumoase la nuntă.

Noi îți recomandăm să fii chibzuită în privința cheltuielilor și să faci totul astfel încât să să te simți relaxată și mulțumită la nuntă, nu stresată și cu gândul la bani. Cât este plăcere și cât este afacere?

[1]: https://www.miresici.ro/articole/6-reguli-pentru-o-nunta-cu-buget-redus
[2]: https://www.miresici.ro/articole/cum-sa-reduci-cele-mai-mari-costuri-ale-nuntii
[3]: https://www.miresici.ro/articole/cum-sa-mentii-bugetul-nuntii-in-limite-decente

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here