Poti sa rezolvi orice; poti sa gasesti linistea si iubirea mult visata acolo unde nici nu gandesti. Asta e convingerea mea, si cu fraza asta in gand am ajuns eu si iubitul meu sa organizam in trei luni o nunta, sa terminam o casa, sa facem schimbari pe toate planurile. A, sa nu uit sa pun la socoteala si un job nou.

Suntem norocosi si, impreuna, suntem cei mai buni – acesta a fost al doilea gand cu care ne-am apucat sa conturam inceputurile evenimentelor din viata noastra.

Corsarul, personajul bizar costumat, care ne-a iesit in drum in ziua in care ne indreptam cu emotie sa ne binecuvanteze Dumnezeu alaturi de familie si prieteni, parca a tinut mortis sa ne confirme si el asta.

BUGETUL DA TONUL. Cel putin, asa a fost in cazul meu. Iar bugetul nostru, departe de a fi generos, era impartit intre petrecere si noua casa, caci ni le doream pe amandoua in acelasi an 2012. Ceremonia de la Starea civila avusese loc intr-o zi de iarna, cu ninsoare abundenta si, la insistentele familiei si prietenilor, trebuia sa jonglez cumva sa reusesc sa planific nunta pe o vreme mai calduroasa. Organizarea si permanentele liste din geanta mea au fost atuul si secretul meu. Ziua si lista, ziua si lista – ambele respectate cu strictete, altfel ajungeam in pragul haosului. Cand nu ai un buget permisiv, trebuie sa-ti stabilesti prioritatile si apoi din prioritatile din lista sa mai faci o scurta reprioritizare.

TIMPUL. Un alt element, nici el de partea mea. Stiam foarte bine ce voiam, asa am fost tot timpul, decisa si fara multe razgandiri. Astfel, am citit doar informatii legate strict de ceea ce ma interesa; altminteri, mintea si imaginatia pot lucra si un an de zile, deciziile finale fiind si mai greu de luat.

CONCLUZIE utila tuturor mireselor cu buget si timp limitate: m-am bazat foarte mult pe internet, pe foarte multe cautari online, pentru ca nu aveam timpul necesar sa ma plimb prin oras (in cursul zilei trebuia sa ma impart intre birou si noua casa). Strategia simpla si ferma a dat roade: imi stabileam cate trei optiuni pentru fiecare punct din agenda, abia apoi ajungeam si in offline.

Si, in felul acesta, desi ultimele trei luni au fost o provocare pentru mine, sunt mandra ca am reusit si, trebuie sa recunosc, toata energia si curajul au venit de la Stelian, „coechipierul” meu de cursa si de viata lunga. Am stabilit data si am ales localul – sa nu fie mare, sa fie special si primitor, sa nu presupuna din partea mea eforturi de decorare.

Florile sunt, intr-adevar, o adevarata provocare; am ales sa achizitionez o parte din piata de flori, iar buchetele de la un specialist.

Invitatiile, cautate cateva nopti la rand pe internet, au fost intr-un final comandate de la Oradea.

Rochia a fost inchiriata; am stabilit ca nu voi merge la mai mult de trei surse pentru proba, intr-o saptamana aveam si rochia aleasa, si avansul platit.

Coafatul a fost tratat precum orice alta programare la coafor.

In privinta muzicii, la recomandarea unui prieten am ales varianta DJ, astfel ca in cateva ore aveam muzica stabilita, decizie pe care nu o regret nicio secunda, alegere foarte avantajoasa din punct de vedere financiar.

Machiajul l-am realizat cu o prietena specialist in domeniu, cunoscuta in cadrul unui shooting.

Tortul a fost comandat la bucatarul conacului unde am facut petrecerea. M-a surprins extrem de placut atat cu aranjamentul atipic sugerat, cat si cu ingredientele delicioase.

– Rochita: BestBride, Str. Bld. Dacia nr. 119, sector 2 Bucuresti, 0724.150.006 [email protected], www.bestbride.ro.
– Poze: Teodora Teican, www.teoinpixeland.ro.
– Locatie: Domeniul Seniorilor www.domeniulseniorilor.ro.
– Machiaj: Madalina Radu, make-upmadalinar4u.blogspot.com.
– Tricouri Pictate Ilik’Art tricourihandmade.blogspot.ro.

*Camelia Nitu este cunoscuta in comunitatea miresici.ro cu ID-ul camnitu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here