Fotografiile unei nunți de la țară, dans în bătătură, sarmale la ceaun, figuri expresive, bătrânii satului gură-cască pe la porți, muzicanți pitorești. Nu era nunta tipică de la sat, cu porturi populare, ci mai degrabă o combinație între nunta orășenească și tradiții de la țară. Și nici fotografiile nu sunt tipice de nuntă, ci aduc a fotoreportaj cu aer exotic, vechi.

Autorul acestor fotografii făcute în toamna anului trecut, la o nuntă a unei rude îndepărtate, este Cezar Machidon, fotograf de nunți și peisaje – de-aici și nota artistică a fotografiilor. L-am contactat și l-am descusut puțin pe tema fotografiilor în general, dar mai ales a celor de nuntă.

De când eşti fotograf profesionist de nunţi şi cum ai început?

Începutul meu în domeniul fotografiei de nuntă s-a petrecut prin anii 2010-2011. Aceste momente tind să fie asemănătoare în cazul multor fotografi din această breaslă. Mai întâi mergi pe la nunţile prietenilor, încropești un mic portofoliu, preţurile sunt mai mult simbolice şi aştepţi să fii ales dintre alte câteva sute de ageamii.

Pentru unii, acestea sunt cele mai terifiante momente, pentru că îţi vine să renunţi zilnic, dar pentru alţii, care nu au nicio presiune asupra lor, e o modalitate de a se exprima. Eu mă încadrez câte un pic în ambele categorii; au fost multe momente când mă gândeam să renunţ şi să-mi iau un job stabil, dar le-am depăşit fiind motivat de pasiunea pe care o aveam pentru fotografierea emoţiilor oamenilor.

Cel mai dificil în primii ani mi s-a părut faptul că nu ştiam la ce nivel sunt. Era extrem de greu să-mi dau seama dacă fac bine ce fac, ce trebuie să schimb, cum să cresc tot mai mult. Şi asta se întâmplă pentru că lipseşte un baseline sau, mai pe româneşte, punctul de referinţă. Cu timpul, începi să-l vezi şi îţi dai seama la ce nivel eşti. Din acest moment lucrurile devin mai simple, pentru că ştii către ce trebuie să te îndrepţi şi, dacă eşti motivat suficient, nu ai cum să nu reuşeşti. Dar este nevoie de foarte multă muncă.

Mulţi rezumă acest domeniu la ideea că faci nişte poze, iei banii şi ai plecat acasă, impresie foarte greşită. Ca să poţi excela ai nevoie de echipament de cea mai înaltă calitate, iar costurile pot depăşi 15.000-20.000 de euro, investiţie care nu ştii când se va întoarce înapoi în buzunar. Pe lângă asta, cel mai important aspect, de altfel, este studiul.

Meseria de fotograf este una a autodidacţilor, iar asta presupune un timp mai îndelungat de asimilare a informaţiilor decât dacă s-ar face o şcoală specializată. Eu am făcut şi cursul de Artă Fotografică din cadrul Şcolii de Artă Bucureşti, dar pot să spun că majoritatea cunoştinţelor în domeniu mi le-am însuşit singur în mii de ore de studiu şi zeci de nopţi nedormite.

Cum de a devenit „Nuntă la ţară“ virală pe internet, ce anume a atins sufletele oamenilor?

Cred că mai multe aspecte au dus la această popularitate de care s-a bucurat postarea de pe blog cu nunta la ţară. În primul rând este vorba de inedit, iar aici mă refer la faptul că oamenii au avut ocazia să vadă şi altfel de fotografii de nuntă decât cele obişnuite. Apoi este vorba de această întoarcere la origini pe care toţi o avem în noi. Indiferent de poziţia socială pe care o deţinem, originile ne sunt la sat. Fie că avem părinţi acolo ori bunici, fie doar am zăbovit puţin când eram copii, amintirile satului românesc sunt unice şi mereu ne trezesc emoţii puternice.

Feedbackul din partea oamenilor cam acesta a fost, de bucurie că pot revedea imagini cu tradiţii la care au participat cu mult timp în urmă, ori de apreciere a faptului că nuntaşii nu au căutat nefirescul, ci s-au bucurat în mod natural de evenimentul lor.

Dacă eu vreau să aleg de mâine un fotograf pentru nuntă, cum fac, de unde pornesc?

E foarte simplu, trimiţi un email pe adresa mea şi dacă sunt liber, s-a rezolvat. 🙂 Glumesc, fireşte. Se poate porni în multe feluri. Mulţi merg pe recomandări, alţii pur şi simplu caută pe internet. Dar cel mai important aspect care trebuie urmărit este să îţi găseşti fotograful care ţi se potriveşte. Iar asta se face ori prin selecţie, ori prin dragoste la prima vedere.

Important este ca stilul acelui fotograf să ţi se potrivească şi el să-ţi ofere serviciile pe care ţi le doreşti. Apoi se mai poate porni de la buget. Acesta trebuie să fie unul serios, pentru că altfel nu puteţi primi servicii profesionale.

Prin ce zonă se mişcă tarifele fotografilor de nuntă pentru o calitate garantată?

Doar preţul nu poate garanta lucrul bine făcut. Este drept însă că pentru a primi servicii de cea mai bună calitate nu poţi să ieşi chiar ieftin. Pentru un pachet standard, care de cele mai multe ori presupune ziua nunţii de la pregătiri până la finalul petrecerii, costurile pornesc de la 500-600 de euro. Dacă se dorește şi album fotocarte ori şedinţa foto după nuntă într-o locaţie deosebită, costurile se ridică în jurul sumei de 1000-1500 de euro. În funcţie de cum lucrează fiecare fotograf, se mai pot adăuga diverse servicii care pot duce costurile până în jurul sumei de 2000 de euro.

Care e secretul fotografului profesionist, cum reuşeşti să captezi emoţiile subiecţilor?

Secretul fotografului profesionist de nuntă este chiar captarea emoţiilor. Cele mai bune şi puternice fotografii sunt acelea care arată cât mai bine emoţiile trăite de oameni în acele momente. Pentru a reuşi este nevoie de multă răbdare, multă atenţie la expresiile de pe fețele oamenilor şi de o bună cunoaştere a psihologiei omului, să ştii când să te aştepţi să râdă, să ştii când e posibil să plângă. Zâmbetele generoase, îmbrăţişările, lacrimile, sunt trăiri pe care fotograful nunţii este obligat să le urmărească cu mare atenţie pentru că la final aceste fotografii sunt cele mai valoroase, chiar mai valoroase şi decât cele făcute la şedinţa de după nuntă pe cine ştie ce vârf de munte.

Ce trebuie să ştie un fotograf despre cei doi miri înainte de nuntă?

În primul rând trebuie să ştie ce-şi doresc mirii de la el. Pentru asta e bine să aibă cel puţin o întâlnire cu ei înainte de nuntă, în care să se cunoască şi să discute despre eveniment şi fotografie.

Pentru o bună colaborare în ziua nunţii se poate apela la o şedinţă foto înainte de nuntă, în care fotograful vede cum se comportă viitorii miri în faţa aparatului foto, iar ei văd cum lucrează fotograful şi se obişnuiesc cu el. Fiecare fotograf are stilul său propriu, dar mai are şi obligaţia să ia în considerare dorinţele mirilor. Nu se anulează una pe altă, poţi să lucrezi foarte bine în felul tău, punând mai mult accent pe ceea ce-şi doresc protagoniştii evenimentului. Cum ziceam şi mai sus, un fotograf de nuntă trebuie să fie un bun psiholog, pentru că doar aşa va putea să le surprindă emoțiile cu camera foto, iar pentru asta e nevoie de o relaţie deschisă şi apropiată de miri.

Ce recomanzi celor care caută un fotograf profesionist de nunţi şi evenimente?

Să acorde o atenţie deosebită acestui aspect, deoarece nunta nu se mai repetă, iar cu fotografiile rămâi toată viaţa. Majoritatea tind să fie mai atenţi la meniu, sală sau muzică, dar toate acestea se consumă într-o noapte, pe când fotografiile sunt pentru totdeauna. Apoi, pentru a putea face alegerea cea mai bună, trebuie să le fie foarte clar ce doresc de la fotograf și să îl caute pe acela care se pliază cel mai mult pe gusturile lor.

Alt aspect important este portofoliul. Nu vă mulţumiţi cu cele 50 de fotografii din portofoliu, dacă fotograful nu are pe site galerii cu mai multe imagini de la acelaşi eveniment, cereţi-i să vă arate. Toţi pot părea buni dacă îşi fac portofoliul cu cele mai bune două-trei imagini de la fiecare eveniment. Nu uitaţi să întrebaţi dacă are echipament de back-up, pentru că i se poate defecta camera foto în mijlocul nunţii şi, dacă nu are alta de rezervă, o să dea din umeri, iar voi veţi rămâne fără fotografii.

Tot la capitolul echipament, camerele foto Full Frame şi obiectivele luminoase sunt mai mult decât obligatorii pentru fotografia de nuntă. De obicei fotografii care se folosesc în mod excesiv de bliț o fac pentru că le lipseşte ceea ce am enumerat mai devreme sau pentru că nu ştiu să se folosească în mod creativ de lumina naturală. Iar ca un ultim sfat vă recomand să vă aranjaţi totul din timp, pentru că toţi fotografii buni sunt căutaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here