Să fie oare planificarea nunţii, evenimentul care pecetluieşte tocmai dragostea voastră, un lucru atît de dificil şi ”prăpăstios” încît să te facă să simţi că relaţia voastră se zguduie din toţi rărunchii?

Care sunt cele mai frecvente [surse de neînțelegere][1] înainte de nuntă:

Implicare inegală
—————–

Multe dintre viitoarele mirese le reproşează partenerilor că nu depun destul efort, că nu le pasă deloc de nuntă. Ţie nu ţi-a scăpat nici un site dedicat nunţilor, nici o revistă şi nici un magazin de rochii de mireasă, ai umplut deja jumătate din agendă cu numere de telefoane, idei şi întrebări… El ştie data nunţii, s-a îngrijit – după îndelungi insistenţe -, şi de ţinuta lui, ţi-a furnizat cîteva nume pentru lista de invitaţi – printre care şi două din fostele lui prietene -, şi cam atît;

Prima idee care-ţi vine în minte este aceea că… s-a răzgîndit, că regretă faptul că ţi-a cerut mîna. Cum altfel să-ţi explici faptul că nu-i pasă ce culori alegi pentru [decoraţiuni][2]? Din fericire, te înşeli. Reacţia lui este absolut firească. Nu îţi lasă mînă liberă fiindcă nu l-ar interesa, ci pentru că înţelege foarte bine cît de important este pentru tine ca totul să fie aşa cum ai visat.

Intervenţii din toate părţile
—————————–

Oricît de departe aţi reuşi să vă ţineţi de certurile iscate din motive banale, nu la fel stau lucrurile atunci cînd trebuie să faceţi faţă tiradei de sugestii insistente, deşi nesolicitate, referitoare la nunta VOASTRĂ!!! Tu nu ai curajul să-ţi înfrunţi soacra, el nu cuteză să-şi refuze soacra şi astfel se iau decizii care contravin dorinţelor tale/voastre. Astfel, în loc să căutaţi împreună soluţii, să faceţi front comun şi să vă impuneţi punctul de vedere, vă certaţi! Iar dacă aţi apucat să vă înfruntaţi fiecare părinţii, războiul se va duce între cele două familii, iar voi veţi fi doar purtătorii de cuvînt. Cea mai bună idee ar fi să faceţi voi primul pas: vă faceţi singuri planul şi abia apoi comunicaţi părinţilor ce aveţi de gînd şi cereţi eventual ajutor, insinuînd chiar că nu aveţi de gînd să vă abateţi de la planul iniţial.

Desigur, nu vă costă nimic să ascultaţi şi ce au ei de spus, poate chiar vin cu idei bune. Nu vă contraziceţi de faţă cu ei, s-ar putea simţi obligaţi să intervină! Iar înainte de a vă apuca de pus totul în aplicare, faceţi un pact: cînd unul este nervos, celălalt să nu-l alimenteze, ci să-l ajute să se relaxeze.

Teama de necunoscut
——————-

E un sentiment cu care foarte multe dintre cuplurile de viitori însurăţei se confruntă în prag de nuntă. Chiar dacă niciunul dintre voi nu o exteriorizează sau poate chiar nu o conştientizează, ea există şi, mai mult decît atît, este concepută diferit de fiecare dintre voi.

Poate că ar trebui să aveţi o mică discuţie despre instituţia căsătoriei. Ca să nu sune prea grav, începe discuţia într-un moment relaxat. Să zicem că urmăriţi împreună un film; pune-ţi capul pe pieptul lui şi întreabă-l cum vede el viaţa de bărbat căsătorit. Ai ocazia să afli viziunea lui şi să o compari cu a ta, apoi să cădeţi de acord că un petec de hîrtie nu vă va schimba personalităţile.

Petrecerea burlacilor
———————

Există femei care nu acceptă materializarea acestui eveniment nici în ruptul capului… în filme, în poveştile altora, petrecerea ce pune capăt burlăciei e marcată de femei sumar îmbrăcate şi udată cu muuultă băutură. Oricîtă încredere ai avea în el, te gîndeşti că-i va fi jenă să refuze cadoul prietenilor – stripteuza apetisantă şi slobodă la gesturi -, sau că nu va avea putere să spună nu după ce a consumat ceva alcool. Toate aceste gînduri, pe fondul unui stres cît casa, specific nunţii, te fac să te declari total împotriva petrecerii.

Dar parcă şi tu ai vrea să te distrezi cu prietenele, nu? Înainte de toate, aş vrea să-ţi spun că şi iubitul tău are acelaşi temeri ca şi tine în ceea ce priveşte noaptea controversatului praty. Te întrebi dacă se gîndeşte şi la un stripper plin de muşchi? Nu numai că se gîndeşte la asta, chiar şi-l imaginează!

Ideile astea sînt foarte periculoase în perioade stresante, aşa că e cazul să faceţi un dublu compromis: nu programaţi petrecerile cu o seară sau două înainte de nuntă, cînd agitaţia e mare şi nervii încordaţi la maxim. O puteţi face cu o lună înainte, chiar în aceeaşi seară.

Depăşeşti cu mult bugetul
————————-

Cele mai multe femei spun: „o dată în viaţă mă mărit, şi nu mă uit la bani”, însă dacă-l asculţi şi pe el, s-ar putea să te răzgîndeşti. La urma urmelor, rămîneţi cu nişte bani în plus, de care vă puteţi bucura în voie numai voi doi, nu 200 de invitaţi (care sigur nu vor observa lipsa cine ştie cărui accesoriu).

Lipsa de comunicare
——————-

„Păi… cum, n-am zis că va fi roz?” Dacă ajungeţi să vă certaţi în faţa reprezentantului agenţiei care se ocupă de organizare, cînd depuneţi actele la starea civilă sau cînd povestiţi curioşilor una-alta despre viitoarea voastră nuntă – fiecare cu varianta lui -, e clar că există hibe de comunicare.

Nu e de mirare că unele cupluri cad de acord şi spun cu voce tare în ajunul nunţii: „Cred că nu ne potrivim!” Nu poţi stabili dacă eşti sau nu compatibil cu cineva dacă nu ai nici dea mai vagă idee dacă părerile lui coincid sau nu cu ale tale. Şi în nici un caz nu poţi da verdicul ăsta pentru simplu motiv că el se gîndea la albastru, iar tu la culoarea piersicii.

Unele lucruri pot fi intuite, dar altele trebuiesc spuse. Atît tu cît şi iubitul tău vă aflaţi într-o situaţie cu multe necunoscute, că doar nu te căsătoreşti în fiecare zi!

[1]: https://www.miresici.ro/articole/planificarea-nuntii-sursa-de-cearta-in-cuplu
[2]: https://www.miresici.ro/articole/planificarea-nuntii-sursa-de-cearta-in-cuplu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here