Ca să îți faci o idee mai clară și un calcul estimativ cât mai apropiat de realitate ți-am pregătit o listă cu toate cheltuielile legate de nuntă. Cum prețul acesta poate varia drastic, te lăsăm să completezi tu pentru fiecare categorie prețul pe care ești dispusă să îl plătești.

1. [Rochia de mireasă][1] este un cost destul de ridicat de unde se pot face economii. Prețul unei rochii de mireasă începe de la 1200 de lei și poate ajunge la câteva mii de euro. Tot la costul rochiei de mireasă intră și cel al accesoriilor: voal, bijuterii, pantofi, capă (opțional), geantă, etc.

Dacă faci cununia civilă în altă zi veți avea nevoie și tu și logodnicul tău de o altă ținută.

2. Costumul mirelui poate ajunge cu ușurință la fel de costisitor precum rochia miresei, mai ales dacă este realizat la comandă. La costum se adaugă și pantofii, cămașa, papionul și butonii.

3. Verighetele. Deși ar putea intra ușor la categoria accesorii, verighetele sunt un cost destul de mare, care trebuie trecut separat. Prețul minim al unui set de verighete este de 15000 de lei și poate urca, la fel ca rochia de mireasă la mii de euro în funcție de preferințele voastre.

4. Cheltuielile de ”beauty” variază de la femeie la femeie, însă în mod evident se pun la socoteală de la început coafatul și machiajul din ziua nunții și alte tratamente de înfrumusețare opționale: ședințele de cosmetică, vopsitul și tunsul, pensatul, manichiura și pedichiura, etc. Cele din urmă se pot realiza și acasă și economisi astfel câteva sute de lei.

5. Restaurantul. În acest caz se achită un preț standard pentru meniul oferit în funcție de numărul invitaților, în care intră închirierea localului și serviciile angajaților. Băutura și gustările (fructe și dulciuri) pot fi incluse în meniu sau cumpărate de voi.

6. Tortul, gustările și băutura. Acestea sunt cheltuieli destul de mari și nu prea ai cum să improvizezi în privința lor, trebuie musai să le cumperi din comerț și să achiziționezi cantități mari. Cantitățile se estimează în funcție de numărul invitaților.

5. Muzica, fotografiile și filmările. Desigur că o formație sună mai bine dar și un dj carismatic poate întreține o atmosferă antrenantă la nuntă, pentru o sumă mult mai mică decât o formație. Din restul de bani poți să achiți fotograful, care vine de obicei la pachet și cu operatorul. Ca să economisești niște bani poți să angajezi fotograf pe cineva mai nou în business/amator, atâta timp cât te asiguri că are un aparat performant și ceva experiență.

6. Buchetele de flori, lumânările, decorațiunile pentru mese. Florile naturale sunt foarte costisitoare, așa că așteaptă-te la niște sume impresionante în funcție de cât de exotice sunt florile din aranjamente. Dacă vrei să faci economii alege flori de sezon locale. Toate florile sunt frumoase, așadar nu ai cum să dai greș!

6. [Mărturiile][2] și [invitațiile][3]. Invitațiile sunt absolut necesare la nuntă pentru că invitații voștri vor avea tot timpul la îndemână informațiile necesare despre evenimentul în sine: la ce număr trebuie să sune pentru confirmare, care este adresa restaurantului, la ce biserică este cununia religioasă, etc. Mărturiile sunt, în schimb, un moft care poate deveni extrem de costisitor, așa că fii atentă ce alegi.

7. Mâncarea și băutura ”before” și ”after” party. Deși petrecerea va avea loc la restaurant, vei avea musafiri și cu o seară înainte de nuntă, la ”bătutul brazilor” și a doua zi după nuntă, la ”ciorba de potroace”. Chiar dacă nu se mai păstrează peste tot aceste obiceiuri, cu atât mai puțin la oraș, tot se vor strânge câteva rude zilele acelea la voi și trebuie să fiți pregătiți pentru musafiri.

8. Cadoul pentru nași și cadourile pentru domnișoarele și cavalerii de onoare. Un alt obicei spune că finii trebuie să pregătească un cadou pentru nași deoarece au acceptat să îi cunune. De obicei este vorba de un cadou consistent, iar în cazul domnișoarelor și cavalerilor de onoare de cadouri simbolice.

9. Costurile ”administrative” sunt standard, nu poți să faci economii și nici nu sunt motive să plătești mai mult. Costurile administrative sunt pentru analize, [cununia civilă][4] și cununia religioasă.

10. Alte cheltuieli: combustibil pentru drumuri, transport curier rapid, lecții de dans, animatori/dansatori, transportul/cazarea invitaților, etc.

[1]: https://www.miresici.ro/articole/5-moduri-in-care-poti-obtine-rapid-o-rochie-de-mireasa-mai-ieftina
[2]: https://www.miresici.ro/articole/marturiile-importante-dar-nu-indispensabile
[3]: https://www.miresici.ro/articole/7-modele-de-invitatii-de-nunta-moderne
[4]: https://www.miresici.ro/articole/actele-necesare-pentru-cununia-civila

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here