Știm că realitatea nu e mereu roz, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne pierdem optimismul. De aceea am pregătit pentru tine o listă cu cele mai bune comedii romantice. Ia-ți și prietenele la tine și bucurați-vă împreună de aceste povești frumoase de dragoste.

[Cele mai frumoase 5 filme despre nunti][1]

”50 First Dates” este o comedie romantică despre un bărbat dispus să facă orice pentru a fi alături de femeia pe care o iubește, chiar dacă asta înseamnă să își petreacă restul vieții cu o femeie care suferă de o formă rară de amnezie. Adam Sandler este Henry, un tip care se vindecă te teama de angajamente când o întâlnește pe Lucy (Drew Barrimore), femeia visurilor sale. Singura problemă este că tânăra uită (literalmente) totul de pe o zi pe alta din cauza unei forme rare de amnezie! Află care este soluția de compromis care le-a permis celor doi să rămână împreună!

”Hitch” ne arată că și ”doctorii se îmbolnăvesc”. Astfel, Will Smith este un ”doctor de relații”; își ajută clienții cu intenții onorabile să le cucerească pe femeile pe care le iubesc. Hitch (Will Smith) este un specialist în tehnici de seducție care se ”îmbolnăvește”/îndrăgostește la rândul său de Sara (Eva Mendes). Problema este că Sara
află cu ce se ocupă de fapt misteriosul și seducătorul bărbat și este determinată să îl scoată definitiv din viața sa. Cum o să o convingă Hitch pe bruneta focoasă că o iubește cu adevărat?

[10 modele de rochii de mireasa iconice din filme][2]

”How to Lose a Guy in 10 days” e un film despre ambiții și despre cum iubirea îți dă planurile peste cap. Andie (Kate Hudson) este o jurnalistă creativă iar Matthew McConaughey un advertiser ambițios. Cei doi ajung să se cupleze în urma unor pariuri copilărești: Andie trebuie să testeze mai multe metode de a scăpa de Ben în 10 zile pentru următorul ei articol din revistă iar bărbatul trebuie să nu își ia papucii pentru aceeași perioadă de timp. Planurile celor doi sunt date peste cap atunci când intervine dragostea…ce să aleagă? Pariul, important pentru carieră, sau iubirea?

”When Harry met Sally”, ea și-a făcut o părere atât de proastă despre el încăt a declarat că nu s-ar cupla NICIODATĂ cu cineva ca el. Timpul a trecut, Harry (Billy Crystal) și Sally (Meg Ryan) s-au revăzut și au devenit foarte buni prieteni, atât de buni încât nu ar vrea să strice relația și să devină iubiți… doar că atracția dintre ei este atât de mare încât ajung să își petreacă o noapte împreună. Continuarea o afli în film!

[Cele mai simpatice mirese din filme][3]

”Crazy, Stupid, Love” este un film cu Ryan Gosling… în care își dă jos cămașa! Bun, v-am atras atenția. Doi bărbați total diferiți, un ”player” (Ryan Gosling) și un familist convins (Steve Carell), ajung să își petreacă atât de mult timp împreună încât ajung să inverseze rolurile. Playerul (Gosling) se cumințește, iar familistul convins devine expert în arta seducției. Povestea se complică atunci când Cal (Carell) află că Jacob (Ryan) se întâlnește cu fiica sa, interpretată de Emma Stone.

”How I met your Mother” nu este un film artistic, este un serial care se întinde pe 9 sezoane, dar este o comedie romantică atât de reușită încât trebuie să ți-o recomandăm! iată prin câte întâlniri ratate și alte complicații a trebuit să treacă Ted, alături de prietenii săi hazlii, pentru a reuși să o întâlnească pe ”the one”. serialul însă se mai filmează, este pe sfârșite, dar va apărea un nou serial inspirat din această poveste, ”How I met your dad”. Abia așteptăm!

Ce părere ai despre sugestiile noastre de comedii romantice? Ai mai adăuga și alte filme pe această listă?

[1]: https://www.miresici.ro/articole/cele-mai-frumoase-5-filme-despre-nunti
[2]: https://www.miresici.ro/articole/10-modele-de-rochii-de-mireasa-iconice-din-filme
[3]: https://www.miresici.ro/articole/cele-mai-simpatice-mirese-din-filme

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here