##Cum sa nu cheltuiesti peste masura?

Secretul e sa tineti in permanenta un registru de chletuieli, dar exista cateva lucruri pe care trebuie sa le stiti chiar inainte de a decide bugetul. In primul rand, tine cont de faptul ca preturile au legatura cu perioada din an in care are loc nunta.

Sigur, majoritatea isi doresc sa se casatoreasca in anotimpul cald, dar cererea e mare si preturile… si mai mari. Avantajul e ca meniul poate fi mai ieftin vara, daca alegeti o varianta cu produse de sezon. Si, desigur, daca nu cadeti in capcana meniurilor stufoase oferite de restaurante – ce ramane dupa nunta, nu va va fi scazut din pret!

Apoi, neaparat aduceti bauturile de acasa. Multe cupluri se confrunta cu greutatea de a decide in legatura cu decorarea salii – huse pentru scaune, fete de masa, flori, lumanari pe mese, baloane, lumini speciale, artificii etc. Sunt destul de scumpe si, in functie de complexitatea lor, pot „papa” pana la un sfert sau chiar jumatate din bugetul total. De aceea, cea mai fericita situatie e atunci cand restaurantul in care urmeaza sa petreceti este luminos; nu veti avea nevoie de prea multe elemente decorative pentru a-l infrumuseta.

*Citeste si: [6 reguli pentru o nunta cu buget redus][1]*

##Daca nu gasesti restaurant decat peste… 2 ani?
Ori schimbi data – sau macar muti nunta cu o zi mai tarziu (duminica e oricum mai ieftin), ori iti largesti aria de cautare. Se fac nunti si in corturi speciale, extrem de elegante, in cluburi sau baruri mai mari, care se amenajeaza special pentru astfel de evenimente. Apoi, ai sanse sa gasesti ceva liber in afara orasului, dar trebuie sa te ingrijesti de transport si/ sau cazare.

Intreaba-i pe cei care raspund de localuri care e limita maxima de persoane si daca exista posibilitatea sa plusati si sa reorganizati sala sau forma de servire a meniului (bufet suedez). Nu in ultimul rand, lasa-ti numarul de telefon peste tot unde mergi cu cel putin trei luni inainte, in eventualitatea eliberarii unei date.

*Citeste si: [Nunta cu bufet pentru miresici nonconformiste][2]*

##Daca nu iti permiti un pachet de servicii de la agentii?
Nu e deloc dificil: puteti alege din portofoliul lor doar serviciile pe care vi le permiteti si pe care nu le puteti realiza pe cont propriu (pentru a confectiona [marturiile][3], de exemplu, poti sa le convoci pe prietenele tale sa te ajute). Oricum, s-au facut atatea nunti fara ajutorul unei agentii si au iesit de minune.

Daca apelati totusi la planneri, inainte sa mergeti la intrevederile cu ei documentati-va cu privire la ofertele de pret si stabiliti exact punctele asupra carora veti negocia. Nu in ultimul rand, va trebuie sa stiti dinainte daca restaurantul este prevazut sau nu cu elemente decorative (unele localuri sunt pregatite in acest sens), ca sa nu le platiti degeaba. Daca au, cereti sa le vedeti, inainte cu cateva saptamani macar.

*Citeste si: [13 lucruri de stiut inainte sa angajezi o agentie de nunti][4]*

##Cum alegi un fotograf bun?
E o problema la fel de importanta ca si [alegerea rochiei][5], pentru ca fotografiile de nunta trebuie sa fie perfecte. Asta explica de ce tarifele adevaratilor profesionisti sunt foarte mari, insa nici cei mai putin priceputi nu se lasa mai prejos. In primul rand, fotograful ar trebui sa vina la intalnirea cu voi cu un album impresionant de fotografii, regizate si instantanee. Puteti chiar cere sa va spuna ce fel de aparatura detine (cea digitala este mai sigura).

Daca se ofera sa si filmeze, refuzati-l – e imposibil sa faca ambele lucruri bine in acelasi timp. Nu in ultimul rand, aveti grija ca fotograful sa fie o persoana deschisa provocarilor, receptiva la ideile voastre, comunicativa si agreabila, care sa impartaseasca in acelasi timp si ponturi pentru ca voi sa fiti una cu aparatul. In ceea ce priveste partea financiara, va trebui sa aflati daca „taxeaza” la numarul de poze sau la ora, pentru a putea calcula pretul final.

*Citeste si: [Cum sa arati perfect in pozele de nunta][6]*

##Cum eviti implicarea altora in organizarea nuntii?
Putine cupluri se pot lauda ca au fost lasate sa-si organizeze nunta dupa bunul plac, fara ca „atotstiutorii” din familie sau din afara ei sa fi incercat sa-si impuna parerea. Desigur, multi o fac spre binele mirilor si nu realizeaza ca exagereaza. Daca apelati la o agentie specializata, e foarte simplu sa dai vina pe ei: „Acesta a fost pachetul pe care l-am achizitionat”.

Cat despre aspectele de care vrei sa-i tii departe, cea mai buna strategie e sa le tii secrete. De exemplu, iti poti rezerva dreptul sa nu dezvalui nimic depre rochia ta, trebuie sa fie o surpriza pentru toata lumea. Desigur, refuzandu-le oferta de a va ajuta, parintii s-ar putea supara. Exista o solutie si pentru asta: in momentul in care vin cu o idee, ofera-le ceva la schimb: „Ne descucam cu lucrul asta, dar mai bine ne-ati ajuta cu altceva”.

##Cum faci fata panicii dinaintea nuntii?
Cu cat evenimentul se apropie, cu atat emotiile cresc, pentru amandoi. Miresele intra de obicei in panica in saptamana dinaintea evenimentului: „Daca n-o sa arat bine, daca nu iese totul conform planului, daca nu va fi o petrecere frumoasa?”. Totusi, miresele care au respectat un plan bine structurat isi fac mai putine griji. Fa si tu in asa fel incat sa nu lasi nimic nerezolvat pe ultima suta de metri, astel incat primele zile din saptamana nuntii sa fie dedicate numai reconfirmarii tuturor serviciilor oferite de frunizori.

E totodata momentul propice sa desemnezi persoanele care sa se ingrijeasca de bunul mers al lucrurilor: cineva care sa se ocupe de aducerea florilor, altcineva de ghidarea muzicantilor, cineva care sa stea cu ochii pe chelneri si tot asa. Toate cele de mai sus trebuie bifate cu doua zile inaintea nuntii, pentru ca tu si viitorul tau sot sa va puteti odihni si ocupa exclusiv de voi. In ultima zi, alegeti repaos total, programati-va doar bai relaxante, cosmetica si somn. Si, evident, visati cu ochii deschici la cea mai importanta zi din viata voastra!

*Citeste si: [6 sfaturi ca sa-ti pastrezi calmul in ziua nuntii][7]*

[1]: https://www.miresici.ro/articole/6-reguli-pentru-o-nunta-cu-buget-redus
[2]: https://www.miresici.ro/articole/nunta-cu-bufet-pentru-miresici-nonconformiste
[3]: https://www.miresici.ro/articole/top-5-cele-mai-simpatice-marturii-eco
[4]: https://www.miresici.ro/articole/13-lucruri-de-stiut-inainte-sa-angajezi-o-agentie-de-nunti
[5]: https://www.miresici.ro/articole/4-reguli-pentru-cautarea-rochiei-de-mireasa
[6]: https://www.miresici.ro/articole/10-trucuri-ca-sa-arati-perfect-in-pozele-de-nunta
[7]: https://www.miresici.ro/articole/6-sfaturi-ca-sa-ti-pastrezi-calmul-in-ziua-nuntii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here