Ai fost in vacanta si te-ai indragostit nebuneste de un francez senzual? Sau in multinationala in care lucrezi a aparut un italian seducator sau un englez rafinat?

Deseori un flirt se transforma intr-o relatie serioasa, cu perspective de maritis in tara lui de bastina. Sau poate lucrezi in strainatate si ai o relatie cu un roman, dar vreti sa faceti pasul cel mare acolo unde sunteti.

Oricare ar fi scenariul unui maritis peste hotare, informeaza-te asupra noului Cod Civil intrat in vigoare de la 1 octombrie 2011, care aduce schimbari majore atat in privinta casatoriei, cat si a regimului matrimonial al sotilor.

Daca vreti sa va casatoriti in alta parte decat in Romania, tineti cont ca, in privinta legii aplicabile promisiunii de casatorie, se aplica legea nationala a fiecaruia dintre soti, valabila la data incheierii promisiunii. Cand ambii soti sunt de nationalitate romana, lucrurile sunt simple. Efectele si consecintele incalcarii promisiunii de casatorie vor fi guvernate, obligatoriu in aceasta ordine, de:

– legea resedintei obisnuite comune a viitorilor soti
– legea nationala comuna a viitorilor soti, daca nu au resedinta obisnuita in acelasi stat
– legea romana, daca nu exista o lege nationala comuna.

*Citeste si: [5 locatii inedite pentru nunti de neuitat][1]*

Oarece probleme pot aparea atunci cand sotii sunt de nationalitati si cetatenii diferite. Insa, atata vreme cat exista vointa comuna a viitorilor soti, se gasesc solutii. In privinta conditiilor de fond cerute pentru incheierea casatoriei, acestea sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti la momentul celebrarii casatoriei. Daca una dintre legile straine prevede un impediment la casatorie care, potrivit Dreptului roman, este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acel impediment va fi inlaturat ca inaplicabil in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean roman si casatoria se incheie pe teritoriul Romaniei.

Printr-o interpretare contrarie a dispozitiilor noului Cod Civil, trebuie spus ca acolo unde sunt diferente de reglementare intre legislatia statului in care se incheie casatoria si legislatia statului roman, ai carui cetateni sunt mirii, vor fi aplicabile prevederile statului respectiv, daca mariajul se va perfecta pe teritoriu strain. Exista interdictii specifice, speciale si exprese ale legislatiei romane, aplicabile in ciuda legislatiei altor state, chiar comunitare. De exemplu, situatia parteneriatelor sau a casatoriilor intre persoane de acelasi sex, care nu sunt recunoscute in Romania.

*Citeste si: [Cele mai frecvente probleme legate de organizarea nuntii][2]*

Incheierea casatoriei in jurisdictii exotice si nu numai poate sa ridice unele probleme atat organizatorice, cat mai ales juridice. Daca formalitatile de incheiere a casatoriei vor fi derulate de functionarul diplomatic ori consular al Romaniei in statul in care acesta este acreditat, casatoria va fi supusa formalitatilor si reglementarilor legii romane. Acesti functionari nu vor putea oficia ceremonii in alte locatii decat cele ale ambasadei ori consulatului. Daca visati la juraminte rostite pe plaje tropicale, in jungla amazoniana sau langa gheizere, va trebui sa apelati la oficialitatile statelor respective.

Mai mult decat atat, sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare ale Romaniei vor incheia casatorii numai intre cetateni romani sau daca unul dintre viitorii soti este cetatean roman, daca aceasta este in concordanta cu legislatia tarii in care sunt acreditati. Si numai daca cel putin unul dintre viitorii soti, cetatean roman, are domiciliul sau resedinta in circumscriptia consulara a misiunii diplomatice ori a oficiului consular. In majoritatea statelor comunitare, si nu numai, prealabil oficierii casatoriei e obligatoriu ca cel putin unul dintre soti sa fie rezident sau sa detina drept de sedere legal, fapt care conditioneaza excesiv oficierea.

*Citeste si: [Cum sa mentii bugetul nuntii in limite decente][3]*

In concluzie, desi momentul celebrarii casatoriei poate si trebuie sa fie unul de neuitat, eforturile si formalismul excesiv care poate fi intalnit in numeroase jurisdictii creeaza mari batai de cap viitorilor soti, ceea ce iarasi poate fi un factor descurajator.

Sfatul nostru este acela de a oficia casatoria in Romania si de a continua cu ceremonii sau ritualuri – din punct de vedere juridic absolut simbolice – in locatiile alese pentru [luna de miere][4]; mai ales ca agentiile internationale de turism si prestatorii locali de servicii turistice sunt dornici sa organizeze astfel de ceremonii. Pentru oficierea unei casatorii in Paris, va trebui sa prezentati primariei pariziene actele voastre de stare civila, traduse legalizat in limba franceza, declaratii pe proprie raspundere, precum si alte formalitati. Ulterior, casatoria va trebui transcrisa in certificatul de stare civila din localitatea de domiciliu din Romania.

*Citeste si: [Paris – romantismul la maxim][5]*

In Marea Britanie, pentru oficierea casatoriei la ambasada este necesar ca viitorii soti sa aiba drept de sedere in aceasta tara. Ambasada poate incheia casatorii atat intre doi cetateni romani, cat si intre un cetatean roman si unul strain, daca legea statului acelui cetatean nu se opune. Durata aprobarii cererii de casatorie poate fi o alta problema. Daca birocratia britanica se misca energic, tot dureaza minimum 10 zile, insa in Spania, de exemplu, asteptarea poate ajunge pana la 8 saptamani.

[1]: https://www.miresici.ro/articole/5-locatii-inedite-pentru-nunti-de-neuitat
[2]: https://www.miresici.ro/articole/cele-mai-frecvente-probleme-legate-de-organizarea-nuntii
[3]: https://www.miresici.ro/articole/cum-sa-mentii-bugetul-nuntii-in-limite-decente
[4]: https://www.miresici.ro/articole/luna-de-miere-cu-buget-mic
[5]: https://www.miresici.ro/articole/paris-romantismul-la-maxim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here