Diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei” spunea, acum mai bine de jumătate de secol, renumita Marilyn Monroe. În prezent s-ar putea adăuga faptul că diamantele sunt preferatele femeilor mai ales atunci când vine vorba despre inelele de logodnă, acestea devenind un simbol al cererii în căsătorie, al dragostei și devotamentului.

Pentru parteneri, alegerea unei astfel de bijuterii nu este deloc uşoară. Dacă vă aflaţi în căutarea inelului de logodnă perfect, în continuare veţi afla ce paşi trebuie să faceţi pentru a lua o decizie înţeleaptă.

  • Stabiliţi un buget clar!

Când vine vorba despre inele cu diamante deosebite, din start bugetul trebuie să fie unul mai generos. Contrar convingerilor pe care mulţi le au, diamantele nu sunt însă bijuterii cu totul inaccesibile.

Totuşi, procesul de selecție va fi mai simplu dacă aveți un buget deja stabilit. Pentru a vă planifica cheltuieli realiste, puteţi verifica întâi câteva preţuri medii pentru un astfel de accesoriu.

Oricât de important ar fi un inel de logodnă cu diamant, mult mai importantă este iubirea cu care este oferit, aşa că nu cheltuiţi peste puterile financiare pe care le aveţi. Nu trebuie să luaţi cel mai scump model sau pe cel mai ieftin. Trebuie să găsiţi un produs frumos şi special, care să se potrivească şi să îi placă persoanei iubite.

  • Ţineţi cont de cei 4 „C” ai diamantelor!

Dacă n-aţi aflat deja de faimoşii 4 „C” legaţi de inele de logodnă cu diamante, este momentul să o faceţi. Aceștia se referă la carat, color, clarity, cut – elemente de care depinde valoarea bijuteriei. După ce veţi înţelege aceste patru concepte, veţi şti exact ce să căutaţi.

Caratele reprezintă greutatea diamantului. Mulţi aleg o piatră cu multe carate, făcând rabat la calitatea în ansamblu a bijuteriei. Culoarea este foarte importantă, întrucât, cu cât un diamant este mai transparent, cu atât preţul său creşte. Claritatea ţine de cantitatea de lumină pe care diamantul o poate reflecta şi, cu cât un este mai transparent, cu atât va fi mai spectaculos.

Multe diamante au mici imperfecţiuni care, deşi nu se văd cu ochiul liber, pot afecta calitatea unui inel cu diamante. De asemenea, și elementul „cut” (tăietură) are o importanţă aparte. Un diamant care nu este bine tăiat nu va reflecta îndeajuns de multă lumină, lucru care îi va aduce un minus considerabil legat de aspect.

  • Mărimea inelului trebuie să fie cea potrivită!

Dacă vreţi un inel de logodnă cu diamant perfect trebuie să vă asiguraţi că se va potrivi pe inelarul persoanei dragi.

Ca să nu stricaţi surpriza, puteţi să aflaţi mărimea potrivită cu ajutorul unui inel pe care ea nu îl mai poartă, cu care veți merge ulterior la bijutier. Acolo, măsurându-l, veţi afla exact mărimea necesară. Dacă nu puteţi lua însă inelul de teamă să nu afle, puteţi să-l încercaţi pe deget şi să vă faceţi un semn.

Nici aşa nu merge? Apelaţi la cea mai bună prietenă a iubitei, care sigur va avea o soluţie salvatoare. În caz contrar, mai bine alegeţi un inel puţin mai mare, pe care să-l puteţi modifica ulterior, în cazul în care nu este potrivit.

  • Cumpăraţi inelul dintr-un magazin de bijuterii de încredere!

Ca să găsiţi inele de logodnă cu diamante de calitate trebuie să alegeţi un model de la un brand cu tradiţie în domeniu, care să fie producător de bijuterii, nu doar să intermedieze procesul de vânzare.

E-ring este un astfel de brand, cu peste 12 ani de experienţă în domeniul producerii şi comercializării de bijuterii. Acesta are în portofoliu o varietate impresionantă de inele de logodnă cu diamante deosebire și rafinate. Bijutierii profesionişti de la E-ring au creat peste 10.000 de inele de-a lungul timpului, fie modele proprii, fie personalizate la cererea clienţilor.

Nu uitați însă: persoana iubită este alături de voi datorită unor sentimente profunde și sincere de iubire și va rămâne pentru totdeauna. Nu vă agitați mai mult decât ar fi cazul pentru alegerea inelului de logodnă. Oricum va fi perfect, pentru că l-ați ales cu drag!

sursa: AdMarks

sursa foto: shutterstock

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here