Faci proba de machiaj in zilele dinaintea nuntii

E bine sa explorezi mai multe stiluri de machiaj pana il gasesti pe cel perfect pentru tine, insa facand-o mult prea tarziu te expui unor riscuri.

Primul ar fi acela ca iti soliciti prea mult tenul, care nu va mai arata bine exact cand vei avea mai multa nevoie. In al doilea rand, e foarte posibil sa nu-ti placa nici una dintre variantele pe care le incerci si sa nu mai ai timp sa cauti altceva.

De asemenea, persoana care te va machia trebuie evaluata din timp, ca sa poti sa o schimbi in cazul in care nu-ti place cum lucreaza.

Te programezi la cosmetica cu doua zile inainte

Daca pielea ta se decide sa aiba o reactie urata fix in ziua nuntii? N-ar fi un scenariu exclus, avand in vedere ca in perioada dinainte nuntii vei fi cu nervii la pamant si mai si alergi de colo-colo mereu. Ideal e sa-ti vizitezi cosmeticiana cu o luna si jumatate inainte, din nou peste doua saptamani si inca o data cu minimum o saptamana inainte de ceremonie. Timpul scurs pana in ziua cu pricina sa fie dedicat numai intretinerii si, eventual, unor proceduri care nu solicita fata in profunzime (punctele negre sau cosurile au nevoie de timp pentru a se vindeca dupa curatare).

Folosesti produsele cosmetice chiar in ziua nuntii

E admirabil ca te-ai pregatit intens cumparand cele mai bune produse ca sa fii cea mai frumoasa mireasa. Dar n-ar trebui oare sa afli din timp (macar cu o saptamana inainte) cat de prietenoase sunt aceste potiuni cu pielea ta? Eu una, am patit-o: mi-am cumparat o crema de corp cu efect de stralucire, nu m-am atins de ea pana dupa ultima baie in calitate de “femeie libera” si era cat pe-aci sa si raman asa, dat fiind ca eruptia care mi-a aparut pe piele aproape ca ma convinsese sa fug in lume imbracata in palton.

Chemi o prietena sa-ti vopseasca parul, cu doar o zi inainte

E foarte adevarat ca in unele cazuri parul se aranjeaza mai bine daca este proaspat vopsit, dar nimeni nu va mai observa asta daca ai pete de vopsea pe gat, sau puful de pe frunte se asorteaza cu coafura ta perfecta. Mai mult decat atat, in incercarea de a le elimina cu ajutorul unor solutii pe baza de alcool sau scrum de tigara, te poti pomeni cu iritatii.

Vrei sa slabesti 20 kg in 2 saptamani

Nu se poate! Si chiar de-ar fi posibil, e periculos – doar nu vrei sa fii carata pe targa la propria-ti nunta! Planul de slabit ar trebui inceput cu mult timp inainte. Numarul de kilograme pe care ai voie sa-l dai jos intr-o luna e de maxim 5, dar calculand in schema si faza de platou (aceea in care cantarul pare sa fi amutit), ar fi bine sa intri la dieta cu 3-4 luni inainte de maritis.

Petreci exagerat in ajunul nuntii

OK, petrecerea burlacitelor face parte din plan, dar ai luat in calcul cum vei arata dupa un chef de pomina, udat cu alcool? Ochi umflati, piele cazuta, indispozitie, greata… iata cateva urmari. Asadar, nu ignora somnul de frumusete daca nu vrei sa pozezi in “Frumoasa din padurea adormita” la propria-ti nunta. Programeaza orice party cu o saptamana inainte.

Mergi la sala cu o zi inainte

Desigur, un program de miscare e binevenit, in general, dar dupa ce toata saptamana ai facut kilometri prin oras sau ai stat in picioare ore bune, ti-ar prinde bine un program prelungit de odihna, daca vrei sa te mai incapa condurii tai perfecti. Sau ai de gand sa-i schimbi cu niste… slapi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here