Atatea arome savuroase, rauri de ciocolata, texturi cremoase de vanilie, martipan delicios, blaturi pufoase si frisca fina, o aventura culinara inedita, totul pentru jubilatia papilelor gustative! Dar inainte sa spui „Da, pe asta il vreau!”, tine cont de cateva sugestii practice:

##Atentie la pret
E clar, arata extraordinar, iar gustul e divin. Dar oare se incadreaza in bugetul pe care l-ai stabillit? Cand pleci in cautarea tortului ideal, ai in vedere ca acesta trebuie sa fie stilul potrivit, sa multumeasca atat preferintele voastre, cat si pe cele ale invitatilor, si mai mult decat atat sa aiba un pret pe care sa vi-l permiteti. Decat sa platesti o avere pe tort, mai bine investesti in tinutele voastre.

##Alege o firma specializata
Probabil ca ai primit diverse propuneri pana acum: fa tortul la tanti Coca, ca a lucrat in domeniu mai bine de 20 de ani, sau mergi pe mana firmei X. Nu face asa! Intereseaza-te personal si cauta referinte despre cofetaria cu care ai de gand sa lucrezi. Degusta, cere impresii si mostre de tort. Roaga-i sa iti personalizeze blaturile, crema si decorul asa cum visezi.

##Cat de mare sa fie?
Ca sa stii cate kilograme vrei sa aiba tortul, consulta-ti lista de invitati. Sfatuieste-te cu specialistii cu care lucrezi si ai grija ca fiecare nuntas sa aiba parte, in medie, de o felie si jumatate. Decat sa fie nevoie sa tai felii prea subtiri, mai bine le oferi si la pachet!

##Decorul face diferenta
Personalizeaza, indrazneste, creeaza! Tu si logodnicul tau aveti dreptul sa concepeti tortul asa cum vreti voi! Sa fie roz cu buline de martipan, sa fie cu fundite sau decorat cu flori naturale, sa aiba buburuze sau sa semene cu un teren de fotbal, cu sapte etaje sau doar doua, cu fluturasi sau decorat vintage. Important este sa va placa si sa nu fie tortul comun, simplu, cu trei trandafiri de zahar.

##Detaliile conteaza
Figurinele de pe tort, incantarea si amuzamentul tuturor! Opteaza pentru un mire si o miresica in ipostaze haioase, fie cu barbatul legat cu catuse ori sub pantoful sotiei, fie cu o miresica ce escaladeaza haiduceste raurile de frisca in cautarea ginerelui pierdut! Pe internet gasesti o multime de variante, care mai de care mai nastrusnice. Totodata, nu uita de paleta si cutitul cu care veti taia impreuna prima felie de tort. Alege-le personalizate, cu monograma si pastreaza-le amintire. N-o sa regreti!

ana-maria, Printesa: *”Mi-ar placea ca la americani: sa am la nunta un cutit si o paleta special ornate pentru noi, pe care sa le pastrez tot restul vietii si sa le reutilizez la aniversarile noastre!”*

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here