somn odihnitor

Somnul de calitate este deosebit de important pentru o viață sănătoasă. Ai nevoie de odihnă pentru a-ți reface energia şi pentru a te bucura de eficiență și vitalitate de-a lungul zilei. În plus, calitatea somnului are efecte asupra sănătății fizice și emoționale. Dar cum poți beneficia de un somn odihnitor? Ei bine, având o rutină a somnului și pregătindu-ți dormitorul într-un mod care să îți asigure confortul.

Sfaturi pentru un somn liniștit și odihnitor

Există câteva obiecte care sunt esențiale în orice dormitor, pentru a-ți asigura un somn odihnitor. Iată care sunt principalele cinci obiecte pe care trebuie să le ai în dormitor.

Salteaua confortabilă. Salteaua joacă un rol deosebit de important în obținerea unui somn liniștit și odihnitor. De aceea, este important să o alegi cu atenție. Aceasta trebuie să aibă dimensiunea potrivită pentru patul pe care îl ai, să fie suficient de groasă și de comodă. Există diverse modele de saltele dintre care să alegi, unele dintre ele special concepute pentru persoanele cu probleme la coloană sau cu alergii.

Lenjeria de pat. Vei găsi o mare diversitate de lenjerii de pat, de la albe la colorate, simple sau cu modele și din diverse materiale, precum bumbac, satin, materiale sintetice, sau bambus. Unul dintre cele mai populare materiale în cazul lenjeriilor de pat este bumbacul. Bumbacul este un material natural, moale la atingere, durabil și prietenos cu pielea. Lenjeriile de pat din bumbac absorb umezeala, lasă pielea să respire și nu oferă un mediu propice de dezvoltare a acarienilor și altor tipuri de bacterii. Poți găsi o mare varietate de lenjerii de pat, din diverse materiale și într-o varietate de modele, pe http://www.somnia.ro/oferta-lenjerii-de-pat-3D-5D-gratis. Poți alege dintre modelele deosebite cu imprimeu 3D sau 5D, pentru a oferi personalitate și stil dormitorului tău.

Perna și pilota. Perna și pilota sunt și ele importante pentru un somn odihnitor. Acestea pot avea diverse tipuri de umplutură, precum puf de gâscă, microfibră, spumă cu memorie. Perna trebuie să îți susțină gâtul într-o poziție optimă, pentru a evita disconfortul sau durerile din zona cefei. Aceasta trebuie să îi ofere coloanei și spatelui o poziție neutră, adică să le mențină într-o extensie naturală a corpului. Înălțimea pernei trebuie să depindă în funcție de poziția în care preferi să dormi.

Draperii groase. Lumina joacă și ea un rol important în calitatea somnului. Pentru un somn odihnitor, ai nevoie să fie întuneric în cameră, așa că poți apela la draperiile groase pentru ferestre. Draperiile groase vor filtra lumina, în special în timpul nopții, dar vor și izola fonic dormitorul. Astfel, vei avea parte de întuneric și de liniște, ambele fiind necesare pentru un somn liniștit și odihnitor.

Temperatura optimă. Un alt aspect important pentru un somn odihnitor este ambientul din dormitor. Pentru a păstra o temperatură optimă în dormitor, vei avea nevoie de un sistem de încălzire corespunzător. O alegere potrivită pentru dormitor o reprezintă încălzirea prin pardoseală. Temperatura ideală pentru dormitor se situează în jurul valorilor de 20-21 grade Celsius pe timpul nopții.

Așadar, dacă îți dorești să te bucuri de un somn liniștit și odihnitor, ține cont de principalele sfaturi de amenajare ale dormitorului. Printre acestea se numără alegerea unei saltele confortabile, a unei lenjerii de pat plăcute, a unei perne și pilote potrivite, a draperiilor groase, precum și menținerea temperaturii optime.

 

 

Sursa: Digital Workforce
Sursa foto: Pexels

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here