Pentru că argumente contra unei nunți de iarnă nu veți avea probleme în a găsi și singuri noi vă oferim motivele să stabiliția data nunții în sezonul rece.

1. Mult mai simplu de rezervat locația preferată.

Dacă în timpul verii și restul perioadei mai blânde a anului din punct de vedere al temperaturilor îți va fi aproape imposibil să obții o rezervare pentru localul dorit și chiar și pentru biserica preferată, în sezonul rece ai mult mai multe opțiuni disponibile!

2. Data nunții nu riscă să se suprapună cu concediul prietenilor.

Dacă eviți perioada Sărbătorilor de iarnă, în care toată lumea își petrece timpul liber fie în familie fie în concediu la ski, sunt șanse mult mai mici ca data nunții tale să coincidă cu concediile prietenilor. Vara vei tăia garantat câțiva invitați dragi de pe listă din cauză că și-au cumpărat deja bilete…undeva departe.

3. Alegi data pe care ți-o dorești.

Dacă pentru tine 15 februarie are o semnificație specială poți să îți organizezi liniștită pe această dată nunta deoarece nu riști să rămâi pe dinafară cu alegerea restaurantului preferat.

În plus, dacă ești genul de persoană impulsivă și te hotărăști cu o lună înainte că vrei să spui ”da” ai șanse mai mari să îți poți organiza nunta așa cum îți dorești.

4. Decorațiunile tematice superbe.

Nimic nu se compară cu decorațiunile albe în ton cu anotimul dar și cu evenimentul. Imaginează-ți doar un salon alb, imaculat, cu pete roșii de culoare! Efectul va fi unul impresionant.

5. Posibile discounturi.

La sfârșitul anului și în sezonul rece în general sunt oferite numeroase discounturi, mai ales la colecțiile de rochii de mireasă, așadar e posibil să ieși mai ieftin decât ai fi crezut cu organizarea nunții. Saloanele nu au evenimente și sunt în criză de lichidități așadar e posibil să-ți capteze atenția cu câteva reduceri, ici și colo.

6. Experiență unică.

Spune drept, la câte nunți organizate iarna ai participat până acum? Personal, la niciuna! Fii diferită, oferă-ți ție și invitaților o experiență inedită.

7. Florile se păstrează frumoase timp îndelungat.

Este adevărat că sunt mai puține tipuri de flori disponibile iarna, de aceea poți să recurgi la alt tip de aranjamente și decorațiuni, cu specific de Sărbători de iarnă. Iar florile pe care le vei folosi la nuntă se vor păstra proaspete timp îndelungat.

8. Domnii vor fi extrem de încântați pentru că nu sunt obligați să umble în costum prin cuptor, ca vara.

9. Machiajul se păstrează fresh.

Nu doar domnii de la nuntă vor fi relaxați, ci și tu, pentru sunt șanse mult mai mici spre nule că îți ”curgă” machiajul imediat cum ieși de la salonul de cosmetică.

10 Luna de miere în emisfera caldă este o idee genială.

Vara pare un desfrâu să călătorești tocmai până pe Coasta de Azur ca să stai la plajă când avem și noi litoral, care arată din ce în ce mai bine. Iarna este o mană cerească să scapi de cojoace și troiene și să le trimiți celor dragi salutări de pe o plajă însorită.

Deci, ce spui? Vei lua măcar în considerare o nuntă organizată în timpul iernii? Noi spunem că este o idee inedită, cu cele mai mari șanse de succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here