În cea mai frumoasă zi din viaţa ta detaliile fac diferenţa, iar manichiura este unul dintre punctele forte care contribuie la imaginea ta de ansamblu.

Unghii sclipitoare

Iată câteva sfaturi despre cum să le îngrijeşti înainte de nuntă și ce culori se potrivesc cel mai bine.

Protejează-ţi unghiile folosind o cremă ultrahidratantă ori de câte ori te speli pe mâini! Masează fiecare unghie cu grijă şi nu uita de zona cuticulelor! În loc de cremă, poţi folosi ulei de ricin sau de măsline – ambele conţin vitamine şi minerale necesare pentru sănătatea unghiilor.

  • Taie unghiile drept, astfel încât să previi apariţia infecţiilor! Cât despre pilirea acestora, nail artiştii recomandă o mişcare într-o singură direcţie pentru a evita, astfel, exfolierea.

  • Cuticulele sunt foarte importante atunci când vine vorba despre sănătatea unghiilor. Tocmai de aceea, încearcă să nu le tai, dar nici să nu le împingi prea mult spre rădăcină! Ajustarea cuticulelor poate afecta suprafaţa unghiei, ducând la pierderea barierei naturale care protejează împotriva bacteriilor. Un ulei special pentru această zonă este o soluţie eficientă care le împiedică creşterea.

  • Înlocuieşte acetona cu un dizolvant lejer, întrucât acesta dăunează mai puţin unghiilor! Evită produsele de îndepărtare a lacului pe bază de formaldehidă, deoarece acest ingredient usucă unghiile foarte tare, acestea devenind ulterior casante!

  • Înainte de aplicarea propriu-zisă a lacului colorat, este imperativ necesar să utilizezi o bază, astfel încât să-ţi menţii unghiile protejate! Iar la finalul ritualului de manichiură, nu uita să foloseşti top-coat-ul, produsul-minune care oferă ultrastrălucire, dar şi o rezistenţă îndelungată a lacului pe unghii!

  • Masează-ţi unghiile în fiecare seară, deoarece în acest fel stimulezi circulaţia sângelui!

  • Înainte de nuntă, experţii recomandă o cură care să îţi lase unghiile să „respire“! Dacă foloseşti lacul de unghii fără întrerupere, rişti să scazi rezistenţa unghiilor.

  • Cu o săptămână înainte de nuntă, încearcă un tratament care oferă mâinilor un aspect întinerit! La „Nail Spa by Cătălina“ (str. Hagi Moscu Maria nr. 1) poţi beneficia de Gold Hand Mask, un ritual cu mască de aur bogată în antioxidanţi, care acţionează în profunzimea pielii, netezeşte liniile fine şi repară celulele deteriorate.

  • Cu o zi-două înainte de nuntă este momentul să te programezi la manichiură. Nuanţele clasice – nude, roz prăfuit, maro deschis sau chiar alb – nu au dată de expirare şi îţi conferă un aer elegant şi totodată senzual. Varianta french manicure este mereu în tendinţe, însă poţi înlocui clasicul alb cu o declinare de bej, astfel încât să ai o alură mai sofisticată. Dacă vrei o apariţie glamour, roşul clasic este o altă nuanţă-vedetă în această toamnă.

  • Indiferent de forma unghiilor pe care ți-o doreşti – rotundă, ascuţită sau pătrată – şi de nuanţa acestora, nu uita că acestea trebuie să fuzioneze într-un mod armonios cu întreaga ta ţinută şi, mai mult decât atât, să reflecte personalitatea ta!