Fantomele coșurilor sau acneei continuă să-ți dea de furcă și după ce trec; învață să le faci nevăzute, astfel încât să nu-ți strice pozele de nuntă!

Cosuri ten curat

Dacă ai te gând să încredințezi partea cu machiajul unui expert, problema e ca și rezolvată: nimic nu pare a-ți mai umbri fericirea! Însă soluția e doar de moment, dat fiind că e puțin probabil ca makeup artistul să te însoțească pe tot parcursul zilei și nopții nunții, pentru a retușa machiajul după atâtea îmbrățișări, pupături, transpirație și gesturi incontrolabile. Va trebui să te descurci singură, cu cele câteva produse pe care le vei strecura în trusa de urgență. În plus, vei avea nevoie de puțină „magie” și în luna de miere!

Curățare profundă

Exfolierea este un prim pas în diminuare semnelor acneei. Folosește un produs pe bază de acid salicilic, acesta va dizolva stratul de celule moarte de la suprafața pielii, și totodată stratul de piele uscată și pigmentată care se formează după vindecarea unui coș.

Tratament pentru depigmentare

Dacă vrei să uniformizezi nuanța tenului, astfel încât să scapi de petele rezultate în urma vindecării acneei/coșurilor folosind un produs pentru depigmentare (de exemplu să folosești un serum pe bază de retinol), trebuie să știi că este imperios necesar să îți protejezi pielea de soare, atât cu o cremă cu SPF, cât și evitând expunerea directă. Riști să te alegi cu arsuri grave!

Netezește suprafața

Cicatricile fostelor coșuri sr fi ușor de acoperit dacă n-ar fi proeminente, nu-i așa? Pentru a netezi suprafața, soluția este baza de machiaj (preferabil cu conţinut de silicon). Aplică baza mai întâi pe toată față, ca să asiguri aderența fondului de ten, apoi aplică doar pe coșuri, cu mișcări circulare. Așteaptă un minut ca baza să se usuce pe piele.

Ascunde urmele

Acoperă fiecare cicatrice cu un [corector]4 cu 1-2 nuanțe mai deschis decât pielea, aplicîndu-l cu pensula din toate direcțiile către centru, pentru a obține acoperire totală și pentru a anula eventualele umbre. Estompează corectorul prin presarea ușoară cu burețelul pentru machiaj.

Uniformizează nuanța

Aplică fondul de ten prin tapotare, folosind un burete sub formă de „ou”, evitând astfel să întinzi corectorul așternut înainte. Dacă urmele sunt încă vizibile (pete, nu diferențe de nivel), poți reveni cu un corector, cu condiția ca acesta să fie de aceeași culoare cu fondul de ten. La final, aplică o pudră sub formă de pulbere, pentru fixare. Evită blush-ul dacă urmele coșurilor sunt pe zona pomeților; fardul de obraz le face și mai evidente. Optează mai degrabă pentru un iluminator discret.

Retușează camuflajul

Pune în trusa de avarie corectorul asortat fondului de ten, o pensulă plată și pudra pentru fixare. E tot ce-ți va trebui pentru a-ți camufla urmele în caz că devin iar vizibile. Acoperă petele cu corectorul, apoi folosește pudra pe toată fața, nu doar pe zonele problemă.